La o zi dupa ce fiul ei a plecat in cantonament cu Steaua in Turcia, Cristina Tanase a fost implicata intr-un incident rutier de amploare.
Necazurile se tin scai de familia noii vedete din Ghencea, Cristi Tanase. Dupa ce in trecut a avut mai multe probleme de sanatate, acum mama mijlocasului a fost la un pas de o tragedie. Totul s-a petrecut duminica, in Pitesti, la nici 24 de ore dupa ce fotbalistul decolase impreuna cu restul lotului Stelei spre Turcia, acolo unde trupa antrenata de Stoichita efectueaza o perioada de pregatire centralizata. Aflata la volanul masinii sale, un Volkswagen Passat de culoare alba, Cristina Tanase a fost prinsa intr-un carambol pe o strada din orasul lalelelor. Din accident, in care au fost implicate in total cinci autoturisme, bolidul mamei „Briliantului” a iesit extrem de avariat, fiind necesara ducerea lui la service. „Era foarte speriata. Nu a fost vina ei. A scapat fara nimic grav, fara lovituri la cap sau alte probleme de acest gen”, au declarat surse din anturajul familiei stelistului.